Drogurile sunt substanţe psihoactive, susceptibile de a induce efecte psihice traite succesiv, ca o intarire a desfaşurarii unei stari de dependenţa psihologica sau fizica. Drogul creează dependenţă fizică, psihică şi tulburări grave ale activităţii mentale, percepţiei şi comportamentului.

In literatura de specialitate, exista mai mulţi termeni care definesc uzul şi abuzul de substanţa printre care: toxicomanie, toxicodependenţa, adicţie, drogodependenţa, dependenţa de droguri şi farmacodependenţa.

Toxicomania este o stare psihosomatica, ce rezulta in urma interacţiunii individului cu un produs psihoactiv (psihotrop) specific, avand drept consecinţe tulburari de comportament şi alte reacţii, care presupun o dorinţa invincibila, permanenta, continua sau periodica de a consuma drogul, pentru obţinerea anumitor efecte psihice. In cazul in care consumul de droguri este suprimat se declanşeaza tulburari severe de diferite forme, grade şi intensitaţi.

Pentru a inţelege mai bine acest concept, vom clarifica semnificaţia termenilor dependenţa, dependenţa fizica, dependenţa psihica, drog, toleranţa şi sevraj, cu care toxicomania opereaza.

Astfel, dependenţa reprezinta dorinţa de a consuma periodic sau continuu o substanţa toxica pentru a obţine din acest fapt, o placere sau pentru a risipi o stare de indispoziţie.

Dependenţa psihica este starea mentala caracterizata prin impulsul pacientului spre consumul periodic sau continuu al drogului, in scopul dobandirii unei placeri sau al anularii unei stari de tensiune.

Dependenţa fizica reprezinta starea adaptativa care are drept consecinţe apariţia unor tulburari fizice intense, cand este stopata administrarea substanţei sau dupa neutralizarea acţiunii sale de catre un antagonist specific.

Toleranţa se manifesta prin necesitatea de a mari progresiv dozele pentru a se obţine efectul dorit.

Sevrajul este caracterizat de survenirea simptomelor somatice dupǎ stoparea sau reducerea unui drog care se utilizeazǎ regulat.

Astfel, din cele menţionate mai sus, reies urmǎtoarele caracteristici psihopatologice ale toxicodependenţei:

  • nevoia permanenta de consum continuu sau periodic a unui drog natural sau sintetic, cu tendinţa de a creşte doza iniţial administrata
  • dependenţa fizica şi psihica
  • neputinţa de a renunţa la utilizarea drogurilor
  • manifestari psihopatologice si fiziologice care apar in cazul intreruperilor bruşte a consumului de substanţe
  • degradarea fizica, psihica, morala şi sociala in urma utilizǎrii indelungate a drogurilor

Sindromul de abstinenta se manifesta dupa oprirea administrarii drogului la cateva ore si este o expresie a dependentei fizice, prin simptome si semne care pot fi chiar periculoase pentru viata pacientului. Multe dintre ele sunt inverse fata de reactia la drogul respectiv si este mai grav pentru toxicele cu efect intens si de scurta durata, cum este heroina. Sindromul de abstinenta poate duce la moarte.

Cauzele si factorii de risc in dependenta de droguri

Un singur factor nu poate stabili dacă o persoana va deveni consumator sau dependent de droguri. Riscul global de dependenţa este influenţat de influenţe biogenetice, de matricea biologică a individului, iar aceasta poate fi chiar influenţată de gen sau etnie, stadiul său de dezvoltare, factori psihocomportamentali (personalitate, atitudini, activităţi) şi mediul social/cultural, forţe interpersonale (şcoală, colegi, familie).

B. Ball afirma cǎ „intrarea in toxicomanie se face prin poarta durerii, a voluptaţii şi a grijilor”. De aici se desprinde importanţa factorului emoţional-afectiv, aspectul moral şi socio-cultural al utilizarii drogurilor de catre comunitatea in suferinta.

Cei mai importanţi factori care determinǎ individul sa consume droguri sunt:

  • curiozitatea, cautarea de senzaţii noi, de inedit, atracţia exercitata de o placere interzisa, fascinaţia legata de percepţia unui potenţial pericol
  • conotaţia antisociala a abuzurilor de substanţe toxice, fapt care da semnificaţia unui refuz al valorilor sociale, al sistemului, evadarea dintr-o lume perceputǎ ca ostila
  • cautarea naiva a unei forme noi de comunicare cu alţi indivizi care impartaşesc aceleaşi idealuri
  • tentativa disperata de a relua comunicarea rupta cu apropiaţii datorita principiilor morale rigide ale acestora
  • drogul poate oferi iluzia temporara a unei creşteri a performanţelor intelectuale ale individului, sau a capacitaţii de creaţie artistica
  • nevoia de afirmare narcisica prin satisfacţia produsa de efectul drogului
  • compensaţia dificultaţilor unor subiecţi de a tolera frustrarile şi legat de acestea, maturizarea lor afectiva şi sexuala deficitara
  • căutarea unei stări de detaşare (a search for a « high »)
  • căutarea sau repetarea efectelor iniţiale plăcute
  • normă culturală în unele sub-culturi
  • auto – medicaţie pentru stări de anxietate, fobii sociale, insomnii, simptomele negative ale bolii psihice
  • pentru a preveni instalarea simptomelor de sevraj

Riscurile asociate consumului de droguri variază în funcţie de substanţa luată, doză şi calea de administrare, precum şi în funcţie de statusul pacientului. Acestea includ:

  • toxicitate acută
  • efecte psihocomportamentale (de exemplu, consumatorul sare de la înălţime datorită convingerii că poate zbura)
  • efectele toxice ale substaţelor asociate drogurilor, afecţiuni medicale secundare, tulburări psihiatrice secundare consumului de droguri
  • riscul de dezvoltare a dependenţei
  • dificultăţi profesionale, probleme intrafamiliale
  • consecinţe medico-legale

Fascinaţia oamenilor pentru droguri nu este un fenomen nou, substanţele psihoactive fiind cunoscute şi utilizate in toate perioadele istorice. Folosirea substanţelor toxice reprezinta o problema majora de sanatate publica, prin creşterea sa frecventa, prin ecoul pe care il are asupra desfaşurarii şi adaptarii sociale, prin morbiditatea şi mortalitatea de care este strans legata.

Clasificare si tipuri de droguri

Cele mai frecvente clasificǎri ale drogului sunt:

a) dupa efectul produs asupra Sistemului Nervos Central : se pot identifica produse depresoare (opiul, morfina, heroina, barbituricile, benzodiazepinele, tranchilizantele, hipnoticele, metaqualona, etc.); produse stimulente (cocaina, crack-ul, khat-ul, amfetaminele, anorexigenele, etc.) şi produse peturbatoare sau halucinogene (canabis, LSD, fencyclidina, mescalina, psilocybina etc.)
b) dupa originea produsului regasim produse naturale, produse de semi-sinteza şi produse
de sinteza;
c) dupa regimul juridic al substanţelor sunt intalnite substanţe a caror fabricare şi administrare sunt supuse controlului (morfina şi barbituricile) şi substanţe total interzise
(LSD, heroina, crack-ul);
d) dupa dependenţa generata sunt droguri care creeaza dependenţa psihica, droguri ce
creeaza dependenţa fizica şi droguri ce dau dependenţa mixta.

In prezent, cele mai utilizate grupe de droguri sunt:

1. substanţe psihotrope şi substanţe stupefiante care modificǎ percepţia şi activitatea mentala.

Acestea cuprind:

  • depresoarele- micşoreaza activitatea Sistemului Nervos Central- SNC- incetinind funcţiile vitale şi reflexele, calmeaza şi relaxeaza. In doze bine determinate sunt utilizate in medicina, mai ales ca sedative pentru a induce somnul
  • halucinogenele- acţioneaza asupra SNC şi conduc la apariţia iluziilor senzoriale sau a halucinaţiilor. Cunoscute şi sub denumirea de „droguri psihodelice” in randul lor se inscriu LSD, fencyclidina, psilocybina şi unele amphetamine- Ecstasy, Adam.
  • analgezicele, influenţeaza reacţia la durere diminuand sau inlaturand tulburarile psihice care o insoţesc (anxietatea, tensiunea psihologicǎ, indispoziţia), opioide acţioneazǎ ca depresoare ale SNC
  • hipnoticele, substanţe depresoare ale SNC care induc somnul: metaqualana şi clorahidratul
  • stimulentele- intensifica activitatea SNC şi stimuleaza activitatea creierului şi a unor centri nervoşi din maduva spinarii. Anumite stimulente au pe plan internaţional o utilizare terapeutica legala, cum ar fi anorexigenele (reduc pofta de mancare) şi unele medicamente pentru tratarea depresiilor psihice
  • barbituricele şi tranchilizantele minore sunt depresoare ale SNC;

2. amfetaminele şi alte stimulente sunt: efedrina, crank, ice, rocks, MDMA, extasy.

Ele produc stari de euforie, lipsa oboselii, pot realiza performanţe in cadrul unor acţiuni simple, maresc nivelul de activitate, produc anorexie, duc la creşterea nivelului de violenţa. Amfetaminele creeaza dependenţa, pot fi administrate oral, injectate sau inhalate (prizate) pe cale nazala sau fumate. Consumul de amfetamine conduce la modificari psihologice sau comportamentale dezadaptative, semnificative clinic, cum ar fi euforia sau aplatizarea afectiva, modificarea de sociabilitate, hipervigilitatea, sensibilitatea interpersonala, tensiunea sau mania.

3. substanţele de origine naturala sunt: cocaina, cannabisul şi ciupercile halucinogene.

Cocaina este un produs natural care se obţine din frunzele plantei de coca şi are efecte asemanatoare cu ale altor stimulente, fiind una din cele mai addictive substanţe folosite frecvent. Este un drog cu acţiune de scurta durata care produce efecte rapide şi puternice asupra SNC atunci cand e administrata intravenos sau fumata. Efectele principale ale cocainei sunt euforia, senzaţia de creştere a energiei, acuitatea mentala marita, creşterea conştiinţei senzoriale, anorexie, anxietate crescuta şi susceptibilitate, nevoie scazuta de somn, incredere in sine marita. Din planta canabis se obţin mai multe forme care pot fi fumate sau consumate oral, acestea purtand denumiri diferite: marijuana, haşiş, sensimilla. Modificarile comportamentale sau psihologice dezadaptative semnificative clinic, induse de cannabis, sunt: deteriorarea coordonarii motorii, euforie, anxietate, deteriorarea judecaţii, senzaţie de incetinire a timpului, retragere sociala. Foarte rar pot aparea reacţii depresive acute care sunt in general puţin grave şi trecatoare, dar pot necesita intervenţie psihiatrica. Ciupercile halucinogene au efecte similare cu canabisul.

4. opiaceele sunt derivaţi ai opiului, produşi prin metode de prelucrare relativ simple, mai mult fizice decat chimice

Opioidele includ şi substanţe recente produse prin sinteze chimice uneori destul de complexe. Opioidele se impart in: naturale (opium, morfina, codeina), semisintetice (heroina, hydromorphone, oxycodone) şi sintetice (metadona, buprenorfina, meperdine). Consumul de opiacee produce modificari dezadaptative psihologice şi comportamentale semnificative clinic, care apar la scurt timp dupa uzul acestora, cum ar fi: euforie iniţiala urmata de apatie, disforie, agitaţie sau lentoare psihomotorie, deteriorarea judecaţii, deteriorarea funcţionarii sociale, constricţie pupilara, torpoare, dizartrie, deteriorarea atenţiei şi a memoriei.

Heroina este un antidepresiv al SNC, produce o stare de bunastare, de reverie, elimina durerea şi induce somnul. Intoxicaţia severa datorata unei supradoze de heroina, poate duce la coma, dilataţie pupilara, depresie, pierderea cunoştinţei care, in extrema, cauzeazǎ moartea. Consumul de heriona da naştere senzaţiilor euforice, activeaza regiuni cerebrale prin care se produce dependeţa fizica şi psihologica caracterizata prin: dorinţa pentru drog, toleranţa (necesitatea pentru doze din ce in ce mai mari pentru a ajunge la acelaşi rezultat) şi sevraj dureros şi periculos ce include panica, frisoane, anxietate, greaţa sau voma, insomnie, febra, diaree, lacrimare sau rinoree.

Efectele cautate de consumatori sunt o reacţie de euforie (flash), dupa care urmeaza o stare de destindere, de relaxare, de cautare de sine, stare ce dureaza intre doua şi şase ore. Indiferent de metoda folosita pentru consum, dependenţa fizica şi psihica apare la prima administrare.

Odatǎ cu dependenţa apar şi efectele nefaste cum ar fi: ingustarea pupilei, incetinirea ritmului cardiac, greţuri, tulburǎri intestinale, urinare, hepatitǎ viralǎ, pneumonii, supradoza care poate fi fatala. Heroina poate cauza nebunie temporara, comportament violent şi psihoza, iar consumatorii crezand ca pot face lucruri extraordinare, sunt adesea deziluzionaţi de capacitaţile lor.

Simptomele dependentei si abuzului de droguri

Dependenţa de droguri se caracterizează printr-un obicei de uz de o substanţă, ce duce la deteriorare sau distres semnificativ clinic, manifestat prin trei sau mai multe din următoarele, survenind oricând în aceeaşi perioadă de 12 luni:

  1. Toleranţă, definită prin necesitatea creşterii considerabile a cantităţilor de substanţă pentru a ajunge la intoxicaţie sau la efectul dorit, sau diminuarea semnificativă a efectului la uzul continuu al aceleiaşi cantităţi de substanţă
  2. Abstinenţă, manifestată prin sindromul de abstinenţă caracteristic pentru substanţă sau aceeaşi substanţă(sau una strâns înrudită) este luată pentru a uşura sau evita simptomele de abstinenţă
  3. Substanţa este luată în cantităţi mai mari sau în decursul unei perioade mai lungi decât se intenţiona
  4. Există o dorinţă persistentă sau eforturi eşuate de a înceta sau controla obiceiul
  5. Foarte mult timp este pierdut în activităţi necesare obţinerii si uzului substanţei, sau recuperării din efectele acesteia
  6. Activităţile sociale, profesionale sau recreaţionale importante sunt abandonate sau reduse din cauza uzului de substanţă
  7. Uzul de substanţă este continuat în ciuda faptului că individul ştie că are o problemă somatică sau psihologică persistentă sau intermitentă, care probabil a fost cauzată sau excerbată de substanţă

Abuzul de substanţă – se caracterizează printr-un obicei de uz de substanţă, ce duce la deteriorare sau distress semnificativ clinic, manifestat prin trei sau mai multe din următoarele, survenind oricând în aceeaşi perioadă de 12 luni:

  1. Uz repetat de substanţă ducând la incapacitatea de a indeplini obligaţiile majore ale rolului la serviciu, la scoală sau acasă
  2. Uz repetat de o substanţă în situaţii în care acesta este periculoasa
  3. Probleme legale repetate în legătură cu o substanţă
  4. Uz continuu al substanţei, în pofida faptului că are probleme sociale sau interpersonale persistente sau recurente, cauzate sau exacerbate de efectele substanţei.

Stadiile dependentei

O persoană trece prin trei faze atunci când dezvoltă o dependenţă şi fiecare dintre acestea sunt asociate cu activarea unor zone diferite ale creierului.

Prima fază a dependentei apare atunci când o persoană încearcă să consume un drog pentru prima oară şi descoperă că acea experienţă îl face să se simtă bine. În această fază se activează zonele asociate motivaţiei şi recompensei, care folosesc dopamina ca neurotransmiţător. Creşterea cantităţii de drog utilizat iniţiază un proces care schimbă maniera în care regiunile din această zonă a creierului interacţionează cu altele. Aceste schimbări sunt asociate cu alterări în conexiunile fizice şi funcţionale între celulele nervoase.

A doua fază a dependenţei apare atunci când drogul este folosit regulat şi implică schimbări în regiunile creierului corespunzătoare emoţiilor, incluzând creierul reptilian şi conexiunile lui primare. Aceste regiuni sunt schimbate într-o manieră ce apare a funcţiona „normal”, doar când drogul e prezent. Când drogul este absent, sistemul de procesare a emoţiilor trimite semnale de stress, care fac persoana să se simtă anxioasă şi inconfortabil. Practic, dacă în faza iniţială drogul este luat pentru a se simţi foarte bine, în această a doua fază, drogul devine necesar pentru ca persoana să se simtă în regulă cât de cât.

Pe măsură ce adicţia avansează spre a treia fază, alte regiuni ale creierului devin implicate (spre exemplu, cortexul prefrontal). Consumatorul devine preocupat de obţinerea drogului şi comportamentul este dominat de căutarea lui. În această ultimă fază, funcţiile cognitive ca memoria şi luarea deciziilor sunt grav afectate.