In ultimii ani, s-a observat că tendinţa oamenilor la nivel global este să muncească cât mai mult, însă atunci când munca devine singurul motiv care te ţine în viaţă, când este mai importantă decât toate celelalte lucruri, precum familia, sau prietenii, chestiunea se transformă într-o adevarată problemă.

In general, familia prevalează ca importanţă, în societatea contemporană se remarcă anumite modificări, prin devalorizarea familiei şi acordarea unei atenţii tot mai mari activităţii profesionale. Familia şi munca sunt principalele preocupări ale oamenilor. Acestea sunt principalele surse de satisfacţie şi de conturare a identităţii personale.

Datele statistice au condus la ideea, ca o persoana nu poate munci mai mult de 12 ore pe zi, timp de şase sau şapte zile pe săptămână, fără a suferi de tulburări fizice şi psihice. Saptamana normala de lucru ar trebui sa aiba 40 de ore. Un program intre 41 – 50 ore pe saptamana poate fi de inteles in anumite cazuri sau in anumite perioade, in functie de specificul si natura muncii. In schimb, orice depaseste 50 de ore pe saptamana incepe sa devina ingrijorator, iar persoana respectiva ar trebuie sa-si clarifice foarte bine care ii sunt prioritatile in viata.

Diferenţa majoră este aceea ca workaholicul o face cu plăcere sau cel puţin nu-l deranjează că timpul alocat muncii i-a invadat spaţiul şi timpul personal. Pentru un workaholic singura menire şi unicul sens în viaţă îl reprezintă munca, serviciul. Privind cealaltă extremă te simţi puternic, în control şi chiar dacă cu ceilalţi, joci roluri de martir, de fapt iti place fiecare minut.

Asemănător altor dependenţe, dependenţii de muncă îşi vor nega dependenţa. Ei vor spune că se pot opri oricând vor. Totodată pot justifica faptul că muncesc peste program doar temporar sau datorită faptului că le permite să asigure mai mult familiilor lor. De fapt ei muncesc atât, deoarece le place ceea ce fac şi se simt mai confortabil la serviciu. Factorul negării îi împiedică să vadă sau să trăiască realitatea aşa cum este. Ei au o percepţie alterată care se aplică acestei arii din viaţa lor.

De multe ori persoana dependentă posedă o imagine de sine foarte dezvoltată în privinţa carierei lor, aceasta ajungând să-i definească ca ceea ce sunt si nu ca ceea ce fac.

Stim ca workaholism-ul este privit ca fiind „o dependenţă respectabilă” sau „curata”, prin asta se diferenţiază de celelalte dependenţe, precum dependenţa de droguri, alcool sau jocuri de noroc. În general, termenul de „workaholic” sau „dependent de muncă” are o conotaţie negativă, acesta fiind folosit uneori pentru a se exprima devoţiunea faţă de carieră într-un mod pozitiv. Astfel, este necesar să diferenţiem între „depedendent de muncă” şi un angajat conştiincios, sârguincios. Cel din urmă, munceşte, dorindu-şi timp liber, odihnă, viaţă de familie; în timp ce dependentul de muncă face tot posibilul pentru a-şi ocupa timpul liber cu sarcinile de muncă.

Cand munca devine singurul motiv pentru care mai existam, cand devine singurul nostrul gand si singura activitate care ne face fericiti, este cazul sa intervenim serios.

Vorbind despre dependenţă, avem formată o imagine negativă, cu o singură excepţie, cea de muncă, cei care muncesc mult sunt priviţi în societate ca persoane mature, responsabile. Ei nu obţin doar promovări şi recompense (bani şi putere) , dar obţin şi respectul colegilor de muncă şi aprecierea superiorilor.

Dependenta de munca se caracterizeaza prin „nevoia incontrolabila de a munci fara incetare”, iar motivele cele mai frecvente pentru care o persoană ajunge să lucreze aproape non-stop sunt: singurătatea şi lipsa prietenilor, tragediile familiale sau sentimentale, speranţa de a câstiga mai mulţi bani, si faptul ca simte placerea intensă de a munci şi de a-şi utiliza timpul liber altfel decât alte persoane.

Dependenţa de muncă poate fi o modalitate prin care fugim de noi înşine sau de viaţa personală care nu ne oferă nici un fel de satisfacţie, cu atât mai mult cu cât este mai uşor să-ţi gestionezi munca decât viaţa privată; Evitarea unor probleme de viata cu care te confrunti in plan personal, placerea de a „devora” biroul plin de hartii poate fi o cale de comutare a atentiei de la alte probleme si sunt foarte des intalnite situatiile in care dependentul de munca are dificultati de comunicare sau are probleme in viata intima.

Cauzele dependentei de munca

Majoritatea modelelor teoretice scot in evidenta conceptul de stima de sine ca fiind problema centrala in cadrul fenomenului de „dependenta de munca”, dar si un nivel scazut al respectului de sine, ca urmare a esecului in alte domenii ale vietii, sau nevoia permanenta de a face cat mai mult si cat mai bine pentru a-si demonstra ca este o persoana de valoare;
Teama de esec, teama ca oricand cineva mai bun ii poate lua locul asa ca trebuie sa fie mereu in top privind profesia ca pe singurul mod de implinire;

Lipsa de putere si control. Dependentii de munca nu se multumesc doar cu promovari si recompense materiale, ci au o nevoie vitala de a detine puterea si controlul asupra celorlalti.

Persoanele dependente de muncă pun accent pe logică şi intelect mai degrabă decât pe sentimente. Le lipseste entuziasmul, fiind detaşaţi de partea sentimentală din ei. Totusi, in anumite cazuri, indiferent de contextul in care cresc, anumiti indivizi au trasaturi de personalitate precum rigiditatea sau perfectionismul care pot predispune la dependenta de munca. De asemenea, dependenta de munca este corelata si cu inabilitatea de intimitate, multi dintre cei care apeleaza la psihoterapie venind din cauza esecului relatiilor interpersonale.

Asadar, unele cauze ţin de factori interni – de trăsăturile individului de la stimă de sine scazută până la a fi un comportament învăţat din contextul familial , altele de factori externi, cum ar fi un mediu de lucru care favorizează apariţia workaholismului: program prelungit, sarcini peste sarcini, termene de realizare strânse, competiţie. Tot în categoria cauzelor workaholismului intra nevoia de bani, teama de a nu rămâne fără servici şi actuala omniprezenţă a tehnologiei, care te ţine conectat la munca de la birou, chiar şi când eşti acasă sau în concediu. Evolutia semnificativă a tehnologiei a dus la o modificare comportamentală, inclusiv a omului de rând, a cărui principală preocupare a devenit strict munca. In secolul în care telefonul mobil şi laptopul sunt lucruri indispensabile, timpul liber a început treptat să piardă teren din programul zilnic al oricărui om. Acest lucru a creat terenul propice apariţiei workaholism-ului sau dependenţei de muncă.

Dar indiferent de cauză, urmările negative asupra vieţii si sanatatii persoanei dependente sunt aceleaşi şi este necesar să îşi regăsească echilibrul între muncă si viaţă personală.
Munca prelungită, eficienţa şi conştinciozitatea sunt virtuţi ale lumii moderne, şi dacă munca devine dominantă în viaţa persoanei, acest fapt nu este uşor de recunoscut sau de admis. Această formă de dependenţă nu include elemente de ruşine socială de exemplu, spre deosebire de alcoolism sau alte dependenţe.

Stadiile dependenţei de muncă

Dependentul de munca îşi va nega dependenţa, mai ales în primele stadii. Fassel a identificat trei stadii ale acestei dependenţe:
Stadiul initial – dependentul este mereu ocupat. Se gândeste la muncă tot timpul şi refuză să-şi ia zile libere.
Stadiul de mijloc – începe să renunţe la relaţiile personale, până când viaţa sa socială este aproape inexistentă. Se simte epuizat fizic şi are tulburări de somn. Pot apărea scurte pierderi de memorie şi perioade de comatoză (priviri in gol).
Stadiul final – dureri de cap cronice, de spate, creşterea tensiunii, ulcer şi deprimare, iar în cazuri grave, accidente vasculare cerebrale sau infarcturi.

Dependentii de munca sunt persoane inteligente, ambitioase, de succes care sunt prizonierii propriului succes.
Sindromul dependenţei de muncă nu este un rezultat al voinţei, lipsei de talent, educaţiei, moralei sau a valorilor familiale ale subiectului. Câteodată, cei afectaţi, nu sunt conştienţi de natura problemei, ci doar de faptul că viaţa nu mai are haz ca înainte şi că le este afectată atât viaţa privată cât si cea profesională.

Fără îndoială că munca ocupă o parte importantă în viaţa fiecăruia dintre noi. Lucrăm pentru bunăstare materială, pentru recunoaşterea meritelor şi capacităţilor noastre, pentru bani, lucrăm de teama şefilor, lucrăm pentru a ne demonstra că suntem în stare să atingem un obiectiv (auto)impus, lucrăm pentru a uita un necaz personal… Nu e nimic rău în asta, atâta vreme cât munca nu devine a doua noastră familie, atâta vreme cât muncim ca sa trăim şi nu trăim ca să muncim.